Prima Pagina >> Taxa Auto >> Guvernul va reduce taxa de poluare dar introduce un nou impozit auto






Guvernul va reduce taxa de poluare dar introduce un nou impozit auto
Scris de Iacob Sergiu    Joi, 12 Februarie 2009 10:05
roadtrafficPotrivit ministrului Mediului, dl Nicolae Nemirschi, săptămâna următoare urmează a fi aprobată o ordonanţă de urgenţă care să reducă nivelul taxei auto, care deşi va fi obţinută folosind aceeaşi formulă de calcul va fi mult mai mică, în conformitate cu prevederile şi normele europene. Se va păstra astfel şi scutirea de taxă pentru maşinile care sunt dotate cu Euro 4.

Imediat după adoptarea ei de către Guvern, decizia va fi trimisă Comisiei Europene, înainte de a fi pusă în aplicare. Posesorii de maşini care nu au apucat să-şi înmatriculeze autovehiculele pot răsufla şi ei uşuraţi, fiind păsuiţi de la plata taxei triple, ei beneficiind imediat de efectele acestei noi Ordonanţe.

"Va exista şi o păsuire a celor care nu au reuşit să-şi înmatriculeze maşinile până în 15 decembrie, respectiv cei care le-au avut in ţară şi care din motive tehnice n-au mai fost primiţi la RAR sau la administraţiile financiare, printr-o formula pe care o vom definitiva tot în cuprinsul acestei ordonanţe de urgenţă", a adăugat Nemirschi în acest sens.

În fine, potrivit dlui ministru, Executivul va elabora un proiect de lege prin care va propune instituirea unui nou impozit anual pe care posesorii de autovehicule să-l plătească în funcţie de capacitatea cilindrică şi de gradul de poluare al maşinii pe care o deţin. Această propunere de lege va intra în Parlament abia în vara acestui an.
Comments
Comentariu nou Cautare RSS
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Web:
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.25 Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

Inregistrare

Atentie: In campul "Utilizator" nu se accepta spatii.



Ați uitat parola? Ați uitat utilizatorul? Creați un cont

Sondaj de opinie

Cel mai bun constructor?