|
Scris de Iacob Sergiu
Miercuri, 10 Decembrie 2008 10:34 |
|
 Persoanele care intenţionează să cumpere o maşină vor trebui să se gândească bine înainte, pentru că Guvernul a aprobat majorarea taxei auto pentru autoturismele second-hand şi eliminarea taxei pentru cele noi. Nu este vorba nici de o simplă majorare, întrucât cuantumul taxei va fi de trei ori mai mare.
Deşi majoritatea românilor sunt revoltaţi de această decizie, reprezentanţii Guvernului susţin că au luat această hotărâre doar pentru a încuraja industria auto locală, care se confruntă cu probleme din cauza crizei economice. Conform deciziei Guvernului, începând din data de 15 decembrie, cei ce îşi permit să achiziţioneze o maşină nouă vor fi scutiţi de plată.
Până la 31 decembrie 2009, taxa pentru autoturismele noi Euro 4 cu o capacitate sub 2000 cm cubi va fi suspendată. În plus, se pare că şi prima de casare va creşte de la 800 la 1000 de euro, urmând ca în 2009 să fie casate nu mai puţin de 60.000 de autoturisme.
|