Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca taxa auto implementata in Romania in anul 2012 contravine articolului 110 al Tratatului de Functionare al Uniunii Europene. Curtea de Justitie a luat aceasta decizie privitor la procesele C-97/13 si C-214/13 ale Tribunalului Sibiu si Curtii de Apel Bucuresti.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a fost implicata in acest proces de catre Instanta din Sibiu in urma procesului intentat de Silvia Georgiana Campean. Aceasta a inmatriculat in Romania un vehicul cumparat din Germania cu norma de poluare Euro 3.
Aceasta a platit taxa de poluare de 2.737 de lei conform legii 9/2012. Aceasta a introdus o actiune la Tribunalul Sibiu pentru a i se restitui suma de bani platita fiindca legea contravine dreptului Uniunii Europene. Printr-o situatie similara a trecut si George Ciocoiu care a dat in judetata Administratia Finantelor Publice a Munincipiului Teleorman.
In urma acestor doua procese Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca: "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea nationala in discutie in litigiile principale, prin care un stat membru aplica autovehiculelor o taxa de poluare care este astfel stabilita incat descurajeaza punerea in circulatie, in acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala".
Astfel CJUE "interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decat cele care se aplica produselor nationale similare".
Taxa de poluare a fost implementata initial in 2008 sub numele de taxa de prima inmatriculare. Aceasta era calculata in acel moment in functie de datele tehnice ale fiecarui autovehicul in parte. In 2012 a fost introdusa o noua taxa auto (prin Legea nr. 9/2012) care inlocuia legea introdusa prin OUG nr.50/2008. Aceasta noua taxa avea ca scop “conformizarea” taxei de poluare cu Articolul 110 din TFUE.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis ca Guvernul Romaniei a mentinut in vigoare o reglementare pe care CJUE o declarase incompatibila cu articolul 110 in Hotararea Tatu.
|