Scris de Iacob Sergiu
|
Luni, 08 Octombrie 2012 10:37 |
Motivul pentru care vom plati mai mult anul viitor pentru taxa auto se refera la cursul valutar la care se va calcula taxa. Valoarea taxei de poluare este calculata in functie de cursul valutar din prima zi lucratoare a lunii octombrie din anul precedent.
Scumpirea taxei auto de anul viitor:
Valoarea la care va fi calculat cuantumul taxei de poluare anul viitor va fi astfel cu 5.16% mai mare datorita schimbarii cursului valutar calculat la data de 1 Octombrie 2012. Conform informatiilor publicate de Banca Centrala Europeana cursul de schimb valutar la data de 1 Octombrie 2012 a fost de 4.5223 lei/euro.
Noua valoare a taxei de poluare va fi luata in considerare incepand cu data de 1 Ianuarie 2013 iar valoarea aceasteia va fi cu 5.16% mai mare decat in anul precedent (2012). Cursul valutar folosit in prezent este de 4.3001 lei/euro si acesta va fi folosit pana la finele acestui an.
Scumpiri generale in 2013:
Din pacate, cursul valutar nu va fi folosit doar la taxa auto, acesta fiind aplicat si la calculul accizelor si a impozitului pe titeiul din productie proprie. Accizele sunt taxele de consum aplicate asupra produselor daunatoare sau de lux cum ar fi tutun, bauturi alcoolice, produse energetice (benzina, motorina, gaz petrol lichefiat, carbune, energie electrica).
Astfel, de la inceputul anului viitor ne putem astepta la o crestere a tuturor acestor produse si servicii.
|